Vlad

Vlad Alexandru Ciotescu

Buna ziua dragii mei, as dori sa ma prezint. Eu sunt Vlad Alexandru Ciotescu si am 10 ani. M-am nascut prematur la 30 de saptamani, in primavara anului 2000, dintr-o sarcina gemelara in care am fost singurul fat viabil. M-am straduit 70 de zile in sectia de prematuri, in incubator, sa-i ajung din urma pe bebelusii nascuti la termen. Aproape am reusit, mai putin cu ochisorii care din cauza prematuritatii nu au ajuns la maturitate. Astfel am ramas cu Retinopatia Prematurului gradul 4/5 la ambii ochi.

Parintii mei au incercat sa rezolve si aceasta problema, astfel ca la 8 luni eram in Statele Unite ale Americii programat pentru operatie. Din pacate nici aceasta nu a fost un succes deoarece post operator am dezvoltat o complicatie si anume glaucom cu unghi inchis, pe care o tratez si acum cu picaturi zilnice. Ca urmare, cu ochiul drept nu vad deloc iar cu stangul percep lumina, culorile si contururile.

Asa am inceput eu incursiunea in viata, luptandu-ma sa asimilez cat mai mult si sa trec cu multa rabdare peste toate obstacolele. Am invatat pas cu pas sa ma misc, sa ma orientez, sa mananc, si alte aspecte legate de primii ani de viata. Totul am realizat printr-un  efort sustinut atat din partea mea cat si a parintilor mei. In perioada prescolara am frecventat o gradinita speciala iar acum sunt la scoala speciala Liceul Teoretic IRIS din Timisoara.

Sunt un copil foarte  talentat, cant la pian, in prezent fiind elev in anul II al Scolii Populare de Arta din Timisoara, in clasa Profesor Steluta Dinulescu. Cu pianul deja am participat la mai multe concerte in cadrul Scolii Populare de Arta si nu numai. Imi place foarte mult si sa compun propriile mele melodii. De asemenea sunt deja de 4 ani in Ansamblul de Dansuri Populare al liceului Teoretic Iris si am participat la multe manifestari artistice televizate, ultimul eveniment fiind Telemaratonul Sperantei organizat de Televiziunea Tele Europa Nova Timisoara, eveniment organizat cu scopul ajutorarii copiilor cu handicap locomotor. Imi place foarte mult si matematica si particip in fiecare an la Concursul Cangurul cu rezultate remarcabile.Vlad cantand la orga electronica

Trebuie sa va spun ca parintii mei au fost in permanenta convinsi ca pot face orice, astfel am invatat sa merg si pe bicicleta, pe role si sunt decis sa fac orice imi doresc.

Vreau sa va mai spun ca pe tot acest parcurs am intampinat probleme legate de baza materiala, pornind de la inexistenta manualelor braille si continuind cu o serie nesfarsita de lucruri necesare nevazatorilor care sunt aproape imposibil de achizitionat in Romania sau se pot achizitiona la preturi exorbitante.
Cea mai mare lovitura insa am primit-o in octombrie 2009 cand am aflat ca tatal meu a avut un accident mortal si am realizat ca nu va mai veni acasa.

Din acel moment am hotarat impreuna cu restul familiei mele sa se infiinteze aceasta Asociatie care sa continue dorintele si visurile tatalui meu pentru mine si nu doar pentru mine, pentru toti copii aflati in situatii similare.

Sper ca aceasta Asociatie prin scopurile sale nobile sa-i ajute pe toti copii nevazatori.

 

Evenimente:

 

Comentarii  

 
#1 21-12-2010 00:23
Mult succes în continuare. Eu sunt de la Liceul Teoretic Iris.
 

Adaugă comentariu

Copyright © 2012 Asociatia Catalin Ciotescu Pentru Retinopatia Prematurului.
Toate drepturile rezervate.
 

Colaboratori